Echilibrul dintre viata personală și profesională. Mit sau realitate? by Alina Ramona Chivulescu

  Dragii mei cititori,

Fani ai psihologiei, comunitatea mea,

Secolul vitezei și cea mai prosperă și liniștită perioadă de la al doilea război monndial încoace și cu toatea astea, drive-ul, ambiția și foamea sunt la cote maxime, chiar dacă mâncarea nu ne lipsește și consumerismul este la cote maxime.

De la joc și joacă, am ajuns la cât de mult și cât de sus.

Ne aduce oare asta mai multă fericire sau fericire, punct? 

Minutul de fericire este contabilizat după o zi lungă în care am experimentat și trăit stres și presiunea rezultatelor, goana după a avea și a deține. Workalcoholism-ul este adicția dusă la rang de artă. Este singura adicție care este privită ca o adicție bună, ore lucrate pentru un proiect, pentru a demonstra valoarea personală, pentru a primi validare și recunoaștere.

Dipă ce tânjim noi de fapt? După prima îmbrțisare a mamei și primul bravo al tatei, pentru a ne simți valoroși și iubiți.

Și ce facem noi cu nevoia aceasta? Intrăm în câmpul muncii pentru bani, pentru statut și alături de colegii și sefii nostri, retrăim copilăria și adolescența, punem în scenă același sentimente și manifestări, cele care ne sunt atât de familare. 

Creăm același sistem familial și împuternicim oamenii din jur să ne trateze, așa cum avem nevoie să fim tratați.

Alergăm după locul întai, sau dupa ultimul, conform valorii personale atribuite, ne irosim energia, suferim și trăim toată paleta de emoții pentru ca la finalul zilei, să avem niste beneficii.

 Indiferent ce înseamnă asta pentru fiecare dintre noi.

Echilibrul dintre viata personală și profesională. Mit sau realitate?

Ce împuternicim în viața noastră, cui dăm putere și ce ne face fericiți sau nefericiți?

Iubim cu adevărat ce facem, punem suflet și pasiune, care este motivația noastră? Suntem noi cu adevărat fericiți? Sau am învățat, încă de mici că fericirea nu e un dat, ci o luptă? Luptăm noi cu dinții încleștați pentru fericire?

Visăm noi în secret la ce ne-ar face fericiți cu adevărat și nu avem curajul să ne urmăm calea? Frica ne guvernează viața?

Frica de mediocritate, frica de sărăcie, frica de a nu fi îndeajuns de buni? Punem la bătaie toată armura din dotare pentru un strop de fericire?

Motivația este în fiecare din noi, însă, oare ne-am antrenat noi să ne accesăm resursele? Ne cunoaștem punctele forte și știm de unde drive-ul intern, Combustia care niciodată nu se termină?

Stresul și presiunea proprie, ajung să ne îmbolnăvească, nefericirea ne îmbolnăvește și ajungem ca la 40 ani să experimentăm un infarct, o moarte prematără, accidente, boli ușoare sau cronice.

Boala este mesajul sufletului că nu suntem pe calea noastră, că tot ceea ce facem, ne face nefericiți în interior, însă așa fericiți în exterior. Masca nu pică niciodată, sau doar atunci când suntem obligați să ne uităm la propria nefericire și să vedem cum ne putem îndrepta spre fericire.

Și căutăm fericirea, plătind cu cardul, înecând paharul sau dintr-o dorință inconștientă de moarte, tot ce este periculos, aducem în viata noastră pentru a simți ca suntem vii măcar câteva minute.

 Adrenalina ne face să ne simțim vii. Munca ne face să ne simțim vii, să avem un scop mai mare ca noi și să avem de unde pleca dimineața și de a lăsă in urmă marea de gol, care este inconfortabilă.

 Lipsa conectării, lipsa iubirii.

Pentru mine, cheia fericirii a fost iubirea de sine. Ca un bebeluș care învață sa meargă, așa și eu am învățat să mă iubesc pe mine, ma 💘

Proces al naibii de usor, cu litri de lacrimi și conștientizări abrupte. Și am plecat de la a-mi căuta hobby-uri, a-mi căuta prieteni, a-mi căuta părinții, a-mi căuta mare dragoste.

Cea mai mare surpriză a fost să mă găsesc pe mine, să vad ce îmi place, ce nu îmi place, care-s mi-s limitele, ce îmi doresc cu adevărat și ce mă face fericită. 

Cea mai mare lecție pentru mine și cel mai mare dar, să fac difereța între prieteni și amici.

Azi, după lupte seculare care au durat 36 de ani, mă simt un adult tânăr și împăcat, încerc clipă de clipă să mă bucur de prezent, fără griji și fără regrete. Cu rateurile de rigoare 😛😛😛😛

Mă fac fericită: dragostea, recunoștința, conectarea cu mine și cu alții.

Cea mai mare iubire a mea sunt eu. Și când am ajuns la asta, nu m-am mai simțit niciodată singură.

Așa că eu cred că există un Echiilibrul dintre viata personală și profesională, atunci când fuga de noi înșine încetează și ne uităm la noi în oglindă, cu iubire și acceptare și suntem mândrii de evoluția noastră și ne raportam doar la noi, și la noi cei din trecut.

Munca e și fun și usoară și plină de rezultate. Totul este așa cum credem noi că este.

Pasiunea vieții mele? Să scriu și să vorbesc, să creez și să admir, să mă buucur de frumusețe în toate formele ei.

Și dacă sifletul este aliniat cu pasiunea, cred cu tărie că banii și bucuria vin, ca o consecință, nu ca o nevoie.

Iar dacă banii sunt înaintea fericirii, recomand niște acticități de copping pentru a ne relaxa și a ne destresa, conform cercetărilor în privința stresului și a bunăstarii.

Stresul organizaţional se regăsește și este cunoscut în multinaționale și este o tensiune resimțită de către un angajat, în cadrul acelei companii, ca reacţie la anumiţi  stimuli  din  mediu  (Sikora,  Beaty,  &  Forward,  2004).  Este  necesar studiul în organizaţii din cauza faptului că pe termen lung: are efecte psihice şi fizice negative pentru angajaţi și pentru companie; totodată un cost mare pentru companie, angajați nemotivați și neperformanți. Acestea duc în timp și la absenteism.

 Stresul nu este doar rău, distructiv, acela care distruge viața personală, starea psihică și profesională a individului, conduce la ineficiență și epuizare după suprasolicitare repetată. S-a demonstrat că cel constructiv dă energie şi îmbunătăţeşte performanţa (Jex, 1998). Anevoios este însă, este optimizarea și integrarea lui, mai important găsirea unui echilibru.

 

 

Ø   unii oameni resimt viața în mod preponderent negativ, având o cultură și o moștenire genetică pentru acest lucru;

Ø   specificațiile postului. Unele meserii sunt mai apăsătoare decât altele. De exemplu, este mai stresantă profesia de polițist, pompier etc, decât cea de peisagist, designer;

Ø  aşteptările ridicate pe care angajații le au de la superiori, subalterni și colegi, de la mediul de lucru, colegi și familie.

Ø   evenimentele nefericite din viaţa personală. Boala, un accident, chiar dacă nu sunt împletite în mod direct cu locul de muncă, pot avea efecte și pentru companie și pentru angajat.

Ø  supraîncărcarea cu sarcini la locul de muncă

Ø   hărţuirea sexuală sau de orice alt fel

Ø  lipsa controlului asupra unei situaţii (Hill & McShane, 2008, p. 361).

 Alte măsuri:

 

Ø  construirea unui climat organizațional prietenos pentru toți angajații

Ø  livrarea unor cursuri prin care noi modalități de coping să fie prezentate și însușite

Ø  echitate între  sfera muncii şi viaţa personală;

Ø  un stil de viaţă sănătos

Ø  Discuții libere si sincere cu superiorul direct pentru a îmbunătății calitatea muncii

Ø  Evaluarea cantității muncii pentru ca angajatul să se încadreze în 8 ore de muncă

Ø  Organizarea de team-building-uri și ieșiri cu echipa

Ø  Implementarea asertivității în cadrul echipei, cu model de la urmat de la leader-ul echipei

Ø  În concediul de odihnă și în zilele libere, angajații să nu muncească de acasă, să se deconecteze și să se întoarcă motivați

 

P.S Stresul și zilele negre nu sunt virtuți