Cine suntem atunci când nu ne privește nimeni? by Alina Ramona Chivulescu

  Dragii mei cititori,

Fani ai psihologiei, comunitatea mea,

Aceste cuvinte sunt preluate din Lucrarea mea de Disertatie ,, Analiza Stresului în Organizatii”

Cu sguranță fiecare dintre noi, la un anumit moment din viață ne-am întrebat cine suntem, care este scopul nostru în viață și de ce suntem aici?

De ce facem lucrurile pe care le facem și care sunt motivațiile noastre. De ce reacționăm la stimuli intr-un fel și de ce frații reacționează diferit?

Cu siguranță suntem unici si minunați, iar o incursiune terapeutică are rolul de a ne răspunde la toate aceste întrebări.

Plecând de la iubirea de sine, stima de sine, nevoia de validare și de aprobare din exterior, ne putem evalua stima de sine, viața și reactiile noastre.

Iar de aici începe transformarea, din focul care arde și se transformă în cenușă, renaștem în ființa noastră autentică. Aruncăm în foc măstile, concepțiile limitative, etichetele primite încă de mici copii și ajungem în momentul în care, în fața oglinzii suntem obligați să ne uităm către noi înșine și să ne întrebăm cine suntem.

Sunt corecte percepțiile și autopercepțiile, sau doar ne raportăm la asta? Ne clădim în jurul lor sau fim de ele?

Ne-am comportat noi în ultimii zeci de ani așa cum ni s-a spus că suntem sau că trebuie să fim?

Am fost sinceri cu noi înșine, cu sufletul nostru sau conformi în normă?

Așa am fost învățați că normalitatea este majoritate și că părerea lumii este cea mai importantă, ne definește și ne împlinește, sau am învățat prin imitare?

 Nimeni nu ne-a învățat că omul vede intr-un altul, ce are în suflet, că bucuria și fericirea sunt contagioase, că singurul lucru care contează este dragostea.

Și că proiecția este cel mai mare trigger și cel mai mare judecător.

Fără doar și poate, ce judecăm cel mai tare la un altul, avem și noi în suflet și preferăm să închidem ochii, pentru nu lăsa loc suferinței, pentru că atunci când fugim de noi și de sufletul nostru, ne hrănim cu iluzii volatile, ne îmbătăm cu câștiguri imaginare și blamam necunoscutul, rebelii și libertatea.

În colivia cunoscutului totul lucește ca aurul... În mrejele familarului, nefericirea este rutină și uităm....

Vrem noi să ne cunoaștem? Pe noi înșine și nevoile noastre, sau mergem cu valul și învățăm să potolim setea?

Autopercepția se asociază cu anumite judecăți de valoare, conducând la judecăți de tip pozitiv sau negativ. 

În al doilea rând, se percepe ca realitate psihosocială sub aspectul posibilităților, capacităților, aptitudinilor şi trăsăturilor caracteriale, formându-şi o imagine mai mult sau mai puțin fidelă despre eul său psihic, spiritual, despre status-ul social, asociată, de asemenea, cu judecăți de valoare (Golu, 1993, p. 198). Imaginea de sine este rezultatul dezvoltării ontogenetice, structurând, de asemenea, cele două componente de bază ale acesteia, şi anume : imaginea eului fizic şi imaginea eului spiritual, psihic şi psihosocial. În consecință, autorul citat subliniază asupra faptului că imaginea de sine este un factor principal mediator între stările interne de necesitate şi situațiile şi solicitările externe.

 Imaginea de sine comportă mai multe dimensiuni: percepția şi aprecierea subiectului la un anumit moment, felul în care subiectul ar dori să fie sau să pară că este şi felul în care subiectul consideră că este apreciat de ceilalți. Prima dimensiune este cea care structurează comportamentul situațional curent, celorlalte două revenindu-le un rol reglator de automodelare şi autoperfecționare. Unitatea celor trei fațete ale imaginii de sine realizează funcția de obținere şi menșinere a identității. 

Problematica stimei de sine (self-esteem) în cadrul studiilor asupra dezvoltării sunt importante pentru un număr foarte mare de cercetători, chiar dacă această tematică fie nu este explicită în lucrările lor, fie nu folosesc acelaşi limbaj. Lucrările lui Erikson (1968) sunt cele mai explicite privind importanța identității în procesul dezvoltării. Dezvoltarea sensului identității, apreciază Erikson, aduce cu sine victoria asupra problemelor copilăriei şi o pregătire autentică în a face față provocărilor lumii adulte.

 Doar un sens al încrederii era cândva necesar copilului să se extindă către următoarea etapă a copilăriei; acum, la fel de importantă este achiziția sensului identității pentru a compune deciziile perioadei adulte, cum ar fi alegerea profesiunii sau alegerea partenerului de viață. Nu este întâmplător că Erikson se opreşte asupra identității mai mult decât asupra oricărei alte achiziții de dezvoltare, reamintindu-ne că în contemporaneitate, spre deosebire de perioada în care Freud şi-a dezvoltat teoriile, ne confruntăm peste tot în lume cu probleme de identitate, de rasă, naționalitate, persoană, profesiune, etc.

 Adolescentul capătă acum un sens al identității, precum şi un copleşitor sentiment al dispersării identității, fapt ce reprezintă polaritatea acestei faze de dezvoltare. La un capăt există  lupta cu privire la integrarea tendințelor interne şi externe, iar la capătul celălalt există dispersia, legată de un sens al instabilității în mijlocul unor solicitări externe şi interne confuze. Această polaritate trebuie rezolvată între limitele perioadei adolescenței, pentru a fi prevenite tulburări trecătoare sau de durată ale perioadei adulte. Siguranța sinelui plasată în trecut sau în viitor asigură individului o încredere imediată şi superioritatea sa față de fazele anterioare de dezvoltare. Aşa cum copilul se maturizează psihic devenind adult, el experimentează creşteri corporale rapide, cu importanță pentru schimbările anatomice şi psihologice. Încrederea sa anterioară în corpul său şi victoria asupra funcțiilor sale este deodată zguduită şi trebuie recâştigată treptat printr-o reevaluare a sinelui.

 El caută confirmări din partea colegilor, care sunt, de asemenea, într-o perioadă de schimbări şi mai ales caută aprobare. Ritualurile de pubertate şi confirmare religioasă servesc adesea ca schimb cultural între noul statut al individului înăuntrul dezvoltării sale continue. Rezoluția crizei adolescentine poate lua o mare varietate de forme, cea mai comună fiind cea în care identitatea selectată este conformă cu normele societății şi aşteptările individului de la el însuşi. Erikson mai arată, printre altele, şi faptul că o funcție majoră a adolescenței prelungite este aceea că oferă un interludiu în care adolescenții pot experimenta o multitudine de roluri în căutarea propriei identități.

 Cercetări axate pe respectul de sine (self-esteem) relevă interesante corelații între succesul profesional şi respectul de sine, sociabilitate, gradul de conformism, creativitate. Alte studii arată legături între prezența şi absența tatălui în mediul familial şi gradul respectului de sine pe care îl afirmă adolescenții și ulterior tinerii adulți